Manastirea Dalhauti, judetul Vrancea

Manastire: Dalhauti

Atestare: 1615

Hram: Izvorul Tamaduirii

Judetul: Vrancea

Localitate: Dalhauti
Harta online

 

 

 Manastirea Dalhauti, unul dintre cele mai vechi asezaminte monahale ale Ortodoxiei romanesti, se afla la o distanta de aproximativ 20 de kilometri mai spre vest de municipiul Focsani si la numai 4 kilometri departare de satul Dalhauti, fiind asezata intr-o zona premontana, in mijlocul padurilor de fag si de stejar.

Satul Dalhauti este situat in zona de contact a Campiei Romane cu Subcarpatii Vrancei. La Manastirea Dalhauti se ajunge pe urmatorul traseu: Focsani - Gugesti - Carligele - Dalhauti. Vechi documente pastrate la Arhivele Nationale din Bucuresti dau marturie despre existenta acestui sat in anul 1615. Se poate, asadar, ca acest sat sa fi existat inca inainte de aceasta data.

Scurt istoric

Despre intemeierea Manastirii Dalhauti si despre ctitorii ei cei dintai nu s-au pastrat documente, singurele informatii bazandu-se, de cele mai multe ori, pe traditie. Aceasta manastire nu face parte din categoria asezamintelor monahale intemeiate de domnitori sau de mari dregatori, precum Manastirea Putna a Sfantului Stefan cel Mare (1457-1504), Manastirea Cozia a lui Mircea cel Batran (1386-1418), Manastirea Tismana si Manastirea Vodita ale Sfantului Cuvios Nicodim (1406) si altele, insa, chiar daca numele ctitorului a ramas necunoscut, facand anumite conexiuni, se poate deduce ca vechimea acestei smerite asezari calugaresti poate egala pe cea a manastirilor ctitorite de voievozii mai sus pomeniti.

Manastirea Dalhauti este cunoscuta in tara mai ales prin Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si prin faptul ca, aici a vietuit, vreme de 20 de ani, Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului, pomenit in Biserica noastra la 25 aprilie - mare duhovnic si inegalabil indrumator spre rostirea rugaciunii inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

In aceasta manastire se gasesc trei biserici - monumente istorice si de arhitectura. Biserica Izvorul Tamaduirii, constructie din zid in forma de nava, cu contraforti, fara turla, este varuita atat in interior peste zugraveala de la inceput, cat si la exterior. Nu are nici o inscriptie din care sa se cunoasca anul si ctitorul. Pe usa este scris, totusi, 1828, acesta fiind, probabil, anul in care sfanta biserica a fost refacuta.

In timpul Primului Razboi Mondial (1914-1918), Biserica Izvorul Tamaduirii a fost transformata de ocupantii germani in puscarie pentru prizonierii rusi. Atunci a fost distrusa catapeteasma, care a fost apoi refacuta in anul 1929 de staretul manastirii din acea vreme. A fost restaurata, in intregime, intre anii 1992-1995.

Pe acelasi platou, la numai cativa metri de Biserica Izvorul Tamaduirii, se afla Biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, care dateaza din anul 1625, potrivit pisaniei. Acest sfant lacas este singurul monument din Muntenia la care se intalneste varianta cu pronaos. Construita din lemn cu o singura turla pe naos, biserica este pictata in interior de mesteri zugravi anonimi, iar catapeteasma sculptata in lemn si poleita cu foita de aur.

Pisania acesteia are urmatorul continut: "Aceasta Sfanta si Dumnezeiasca Biserica s-au facut din temelie in zilele Sfintiei Sale parintelui Teoclit, la anul 1810, iar acum in zilele Sfintiei Sale staretul Dionisie s-au mai innoit si s-au mai impodobit cu catapeteasma sapata si poleita, cum si altarul si tinda si slonul s-au zugravit dupa cum se vede, in zilele Mariei Sale Grigore Dimitrie Ghica Voievod si a Preasfintiei Sale Kirio Kir Kesarie Episcopul Buzaului de la 1827, iulie 20."

Dincolo de lacul ce se afla, odinioara, in spatele celor doua lacasuri mai sus amintite, spre miazanoapte, intr-o poiana, se gaseste a treia biserica a acestei manastiri, cu hramul Sfintii imparati Constantin si Elena - astazi, ruinata din cauza cutremurelor. Biserica a fost ridicata intre anii 1840-1850, de catre Smaranda Perieteanu si Constantin Angelescu, in timpul arhimandritului Benedict, staret la Manastirea Poiana Marului (judetul Buzau) si care raspundea si de Schitul Dalhauti.

Dupa altii, aceasta sfanta biserica ar fi fost construita de staretul Benedict, prin anul 1855. Biserica a fost construita din caramida, cu planul in forma de cruce, cu trei turle amplasate pe pronaos, naos si Sfantul Altar, asezate pe aceeasi linie si avand aceeasi marime. Zidurile erau lipsite de pictura si acoperite cu var. Catapeteasma pictata pe lemn de brad se pastreaza in muzeul manastirii.

Manastirea Dalhauti - arhitectura bisericutei de lemn

Arhitectura bisericii din lemn Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, folosita pentru slujbe, este construita in forma de cruce pe fundatie de piatra. Naosul este despartit de pronaos prin doi stalpi de lemn care sustin o arcada tot din lemn. Are un pridvor din lemn, inchis, putin spatios. Nu este pictat si n-are icoane, este luminat de o fereastra mare pe stanga si alta mai mica in partea superioara asezata orizontal.

De afara se intra in pridvor pe o usa de lemn in doua canaturi, iar din pridvor in pronaos pe o usa masiva tot din lemn. In naos si pronaos lumina patrunde prin cate o fereastra mare pe fiecare parte a peretilor, iar in Altar printr-o fereastra mare in fata si o ferestruica pe stanga. Catapeteasma inalta pana la bolta este din lemn sculptat. Turla voluminoasa din lemn pe naos, este in forma hexagonala si luminata de 3 ferestre inguste si inalte.

Este si a doua turla pe pronaos, infundata si foarte mica. Turlele sunt acoperite cu tabla inclusiv pe fetele laterale. Biserica este acoperita cu sindrila. Pardoseala este de scantura. Stranele can­taretilor, atat cea din stanga cat si cea de pe dreapta, sunt sculptate, in naos se afla trei icoane mari cu Maica Domnului incadrate cu rame din argint aurit. Una dintre aceste icoane este facatoare de minuni. Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului este podoaba cea mai de pret a Manastirii Dalhauti, in sens duhovnicesc inchipuind prezenta si lucrarea reala a Preacuratei Fecioare Maria in obstea manastirii, in imprejurimile ei si in viata dreptmaritorilor crestini.

In exterior peretii sunt captusiti cu scandura vopsita in culoare ocru. Pictura este foarte veche, cu inscriptii chirilice, aplicata direct pe scandura. De retinut ca manastirea aflata acum in organizare, restaurare si consolidare (1995) se afla intr-o rezervatie naturala cu copaci seculari, iar in curtea ei este ocrotita floarea numita brandusa.

Icoana Maicii Domnului din Dalhauti

Istoria acestei Sfinte Icoane (dupa traditie, fiind una dintre cele sapte icoane zugravite de Sfantul Evanghelist Luca) este greu de stabilit. Se spune ca staretul acestei sihastrii, Anufie monahul, mergand in pelerinaj la Locurile Sfinte, a primit de la episcopul Ierusalimului o Icoana a Maicii Domnului pentru a o aduce in Tara Romaneasca.

La intoarcere, Anufie monahul, apropiindu-se de Constantinopol, a fost prins de turci, care l-au pradat, batjocorind Icoana prin lovirea cu iataganul in chipul Pruncului Iisus si al Maicii Domnului, dupa care au aruncat-o in podul unui grajd de cai. Noaptea insa, grajdul a inceput a vui, caii s-au omorat intre ei, iar ingrijitorii care s-au incumetat sa intre la animale au fost omorati. Desi condamnat la moarte, Anufie a reusit sa scape cu viata, fiind salvat de un ienicer valah. Se intoarce in tara trist ca a pierdut Sfanta Icoana, iar mahnirea sa sporeste primind vestea ca turcii ii omorasera si parintii.

La scurt timp dupa aceasta, aflandu-se pe malul Marii Negre in cautarea unui loc unde sa-si aline suferinta, vede in larg o lumina puternica ce parea ca se apropie de tarm. Intorcandu-se a doua zi, fu uimit sa vada plutind pe apa Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Vaslind cu barca pana la locul acela, a luat Icoana si a adus-o la tarm. A observat ca pe fata Maicii Domnului si a Pruncului Iisus turcii lovisera cu iataganele, iar marginile zgarieturilor se astupasera ca o rana in carne vie. Se observa si astazi aceste rani cicatrizate pe chipul Pruncului Iisus si al Maicii Domnului.

Anufie aduce Icoana facatoare de minuni la casa parinteasca, apoi, impreuna cu fratele sau, decide sa vanda tot ce mai aveau si sa mearga cu nepretuitul odor la Schitul Dalhauti. Aici, cei doi au pus temelia bisericii cu hramul Izvorul Tamaduirii, construita intre anii 1461-1468.

Si astazi, asezata in biserica, Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului este deosebit de frumoasa, remarcandu-se printre celelalte icoane din tara prin unicitatea ei: Maica Domnului tine Pruncul in partea dreapta si capul ei este aplecat foarte mult asupra Fiului, cu duiosie, iar chipul Fecioarei Maria revarsa o lumina dumnezeiasca. Putine sfinte icoane ale Maicii Domnului din tara noastra inspira atata evlavie si inaltare sufleteasca.

Intre anii 1979-1990, Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului a fost transferata fortat la Muzeul de la Posada, apoi la Muzeul de Arta din Bucuresti, pierzandu-i-se urma. Cu binecuvantarea Preasfintitului Parinte Episcop Epifanie al Buzaului si Vrancei si prin straduinta maicii starete de atunci, Emilia Focsa, Icoana a fost readusa la Manastirea Dalhauti, fiind asezata in sfanta biserica spre bucuria, mangaierea si ajutorul celor care, cu evlavie si cu dreapta credinta, se inchina inaintea ei.

Sfantul Vasile de la Poiana Marului si nevointa acestuia in Dalhauti

Despre Sfantul Staret Vasile si vietuirea acestuia in Schitul Dalhauti aflam din biografia sa urmatoarele: Anul nasterii este 1692. Si-a petrecut primii ani ai vietii sale monahale in zona Muntilor Mosenski, coline aflate la Sud de Kiev, care se afla pe teritoriul Ucrainei. Parasindu-si patria, Vasile monahul vine in Tara Romaneasca si se stabileste, pentru o scurta perioada de timp, la schitul numit Valea Schiopului, iar apoi ajunge la Schitul Dalhauti.

La sihastria Dalhauti, in anul 1715, devine preot si mai apoi conduce obstea monahala ca egumen pana in anii 1730-1733, cand se muta, impreuna cu 12 ucenici ai sai, pentru a intemeia Schitul Poiana Marului din Muntii Buzaului. Despre perioada petrecuta la Dalhauti nu se cunoaste altceva, decat faptul ca, in jurul cuviosului, se stransesera aproape cincizeci de monahi rusi si romani si ca Staretul Vasile le era indrumator duhovnicesc, slujbele fiind savarsite in totalitate in limba slavona.

In aceasta situatie in care obstea devenea tot mai numeroasa, schitul fiind prea mic, iar conditiile de viata isihasta greu de dobandit, staretul se hotaraste sa caute un loc de sihastrie adecvat vietii pustnicesti. Asadar, isi trimite ucenicii la alte schituri din zona (Traisteni, Carnu), iar el insusi, dupa ce a numit un egumen pentru fratii care trebuiau sa ramana la Dalhauti, se indreapta, dupa cum am spus, cu doisprezece monahi spre Poiana Marului unde va ramane cam treizeci si cinci de ani, pana la mutarea sa la Domnul, in luna aprilie 1763.

Cuviosul Vasile devine un staret cu renume, ajungand sa aiba sub conducerea sa duhovniceasca unsprezece asezaminte monahale cu care a fost in contact permanent fie prin vizite periodice, fie prin scrisorile sale. Incepand din timpul vietii Cuviosului Staret Vasile si mult timp dupa moartea sa, Schiturile Dalhauti si Poiana Marului erau considerate ca unul singur, ca o singura obste, si nu au fost rare situatiile in care, pentru anumite perioade de timp, se aflau sub conducerea aceluiasi pastor si egumen, asa cum intalnim si pe la anii 1850-1855 cand staret la ambele asezaminte monahale era arhimandritul Benedict.

Regimul comunist ateu, prin decretul 410 din 1959, desfiinteaza Schitul Dalhauti. Incepand cu anul 1990, prin stradania Preasfintitului Parinte Episcop Epifanie, Schitul Dalhauti a fost reinfiintat ca manastire de calugarite, astazi fiind una dintre cele mai bine organizate asezaminte monahale din Eparhia Buzaului si Vrancei. in ultima perioada de timp, aici, s-au construit o clopotnita mareata, un corp nou de chilii si s-a amenajat un muzeu intr-o cladire relativ noua.

         

In anul 2003, ca urmare a repetatelor si insistentelor inter­ventii ale Preasfintitului Parinte Episcop Epifanie, pe temeiul vietii curate, al rugaciunii ne­incetate si al ostenelilor imbo­gatirii duhovnicesti a fratilor si calugarilor prin copierea si raspandirea scrierilor Sfintilor Parinti, Cuviosul Vasile a fost canonizat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, randuindu-i-se pomenirea la data de 25 aprilie. Proclamarea canonizarii sale a avut loc deodata cu cea a Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie, in zilele de 5 si 6 octombrie 2003, la Manastirile Brazi - Panciu si Poiana Marului, cu participarea a numerosi ierarhi, calugari si preoti, precum si a multor credinciosi.

Aceasta este, pe scurt, istoria de mai bine de 300 de ani a Manastirii Dalhauti, a Icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, aflata in acest asezamant monahal, si a vietii Sfantului Cuvios Vasile de la Manastirea Poiana Marului, care a sfintit aceste locuri impreuna cu ucenicii sai, de-a lungul timpului. De la reinfiintare si pana in prezent, aceasta manastire a fost condusa de staretele Emanuela Focsa, Andreea David si actuala stavrofora - Emanuela Enea, toate inscriindu-se cu importante realizari duhovnicesti si gospodaresti.